Eu sunt

Mă numesc Ala. Sau Aliona. Depinde când și unde m-ai cunoscut.
M-am născut în Republica Moldova, în satul Negurenii Vechi, dar din 2004 locuiesc în Pitești, România.

Meșteresc de când mă știu. Mereu am avut ceva de cusut sau tricotat… sau croșetat… sau împletit noduri. Îi moștenesc pe părinții mei, despre care oamenii spun că au mâini de aur.
După ce am plecat din sat la facultate, am făcut o pauza de la meșterit. Așa, cam de 22 ani…

Într-o zi, în 2014, fiica mea cea mare a venit de la școala cu o bucațică de carton pe care era lipită o floricică din hârtie rulată si lipită cu mâna ei. Acela a fost momentul în care s-a aprins luminița din inima mea. Nu știam cum se numește nici tehnica, nici cum se face, dar a doua zi dis-de-dimineață am plecat la o librărie cu bucațica de carton în mână și cu ultimii 20 lei am cumpărat hârtie quilling, aracet, ac de rulat. Am început să caut pe google și youtube cum se face. Așa au apărut primele mele mărțișoare din quilling, pe care le-am vândut imediat colegilor din birou.
Apoi am urmat un curs de confecționat felicitări, iar în 30 noiembrie 2016 a apărut pagina mea pe Facebook SASHA CRAFT cu primele felicitări din hârtie quilling.
M-au atras apoi alte și alte idei: decorat cutii din lemn, decorat borcănele din sticlă, cusut semne de carte, cusut trăistuțe, confecționat brăduți de Crăciun, pictat mandale, meșterit cercei din lut polimeric, meșterit cercei din piele, meșterit căsuțe din lemn, confecționat brățări din pietre, meșterit căsuțe din lut…

Am învățat singură tot ce stiu să fac, din tutoriale pe internet. Fiecare proiect nou început a fost cu emotii, greșeli si luat de la capăt.
Îmi place să învăț lucruri noi, dar nu am renunțat niciodată la quilling, el este legatura mea cu începutul.
Îmi place să pun bucățele din mine în fiecare obiect creat, imi place să fac lumea mai frumoasă așa cum pot eu, îmi place să las urmele mele proprii pe Pamânt, îmi place să văd oamenii zâmbind când primesc ceva făcut de mâinile mele.